Politică
PSD, PNL și PMP merg mână-n mână la Plopșoru. Doar ADN face opoziție
În comuna gorjeană Plopșoru, condusă de ani buni de către primarul PSD-ist Grigorie Petre, lucrurile nu par a se schimba în bine. În toți acești ani de administrație, actualul primar nu a reușit să schimbe cu nimic fața comunei, nu a reușit să atragă investitori, iar locuitorii din comună se plâng tot mai des de faptul că nevoile nu le sunt ascultate de către conducerea primăriei.
Cu toate acestea, primarul PSD-ist câștigă în continuare mandat după mandat, cu sprijinul necondiționat al celor care ar fi trebuit să fie opozanții acestuia. Foștii "adversari" în cursa pentru fotoliul de primar devin mereu apropiați ai lui Grigorie, votându-i proiectele prin care banul public este periodic sifonat.
De opoziție nu mai putem discuta, deoarece e un termen pe care consilierii PNL și PMP de la Plopșoru încă nu l-au descoperit.
Singura voce din consiliul local pare a fi Dan Pop, consilier local din partea ADN. Acesta iese regulat în spațiul public pentru a ține la curent cetățenii cu privire la activitatea consiliului local. Și de această dată, după ultima ședință de consiliu local, consilierul Pop a prezentat cetățenilor blatul vizibil dintre PNL, PSD și PMP. Tot atunci, Dan Pop a venit cu propunerea înființării unui serviciu de salubrizare al comunei, motivând de ce aceasta ar fi o soluție mai convenabilă pentru administrație, dar și pentru cetățeni.
Mai jos, aveți întregul mesaj postat de către Dan Pop, consilier ADN, pe pagina de Facebook:
"Ședința de consiliu de luna aceasta ne-a adus pe ordinea de zi ca de obicei un singur proiect de hotărâre prin care primarul ne solicita să aprobăm stabilirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea Regulamentului de aplicare.Voi fi scurt pe acest subiect și anume s-a aprobat instituirea taxei speciale de salubrizare pe raza comunei Plopșoru după cum urmează:
1. Persoane fizice rezidente (gospodarii unde locuiesc cel puțin o persoană) - 16 lei/lună inclusiv TVA.
2. Operatorul va ridica și altfel de deșeuri provenite de la gospodării, deșeuri vegetale etc la prețul de 143,36 lei/tonă la care se adaugă TVA.
3. Deșeuri provenite din construcții 234,20 lei/mc fără TVA.
4. Deșeuri voluminoase se vor colecta, transporta și depozita contra cost la cerere la suma de 234,20 lei/mc.
Câteva aspecte aș avea de comentat pe care le-am expus și în ședința de consiliu:
1. Înființarea propriului serviciu de salubrizare deoarece avem în dotare autoutilitară de gunoi și un deservant (șofer) plătit pe acest serviciu.
2. Colectarea taxei de salubrizare prin serviciul de taxe și impozite din cadrul primariei ne scutea de costuri suplimentare.
3. Crearea a 4 - 6 locuri de muncă prin angajarea pe aceste posturi a unor oameni din comună și atrag atenția că aceste posturi create nu generau costuri suplimentare, deoarece acest serviciu se poate autofinanța prin însăși taxa de salubrizare de 16 lei/gospodărie înmulțit domnule primar cu 1.500 - 2.000 gospodarii câte ar putea avea contract și veți vedea că suma de 250-300 milioane lei vechi erau suficienți pentru acest serviciu.
Dar, ca de obicei, pentru dumneavoastră este greu cu administrația publică locală și, mergând în logica lucrurilor, operatorul privat are tot interesul să intre această sumă în contul lui și cred că și dumneavoastră aveți interes "comun" cu acest operator, cunoscând faptul că primăria nu poate returna cei 10-20%(!!??)...
În altă ordine de idei, am intervenit și am propus ca această firmă să acorde tuturor gospodăriilor pubele de gunoi și nu saci cum doriți dumneavoastră, dacă tot încasează bani, să presteze și serviciile la un nivel corespunzător.
Domnule primar vă propun ca dumneavoastră să nu folosiți pubela acasă la dumnevoastră și folosiți saci de gunoi pe care să îi scoateți la poartă și veți vedea dacă vă convine acest lucru.
Același lucru le propun și consilierilor care nu au fost de acord cu acest lucru spus de mine, să folosească și ei saci nu pubele.
Faptul că ești consilier sau primar nu înseamnă că trebuie să fi tratat preferențial.
Un singur lucru aș vrea să mai mentionez:
Am propus în deschiderea ședinței înscrierea pe ordinea de zi a punctului DIVERSE și vreau să informez cetățenii că doar eu și colegul meu Cârstea Gabriel am fost în favoarea acestui lucru, ceilalți consilieri nu au considerat necesară discutarea și dezbaterea în consiliul local a problemelor oamenilor.
Știam încă de la constituirea C.L. că PNL, prin consilierii săi, a făcut coaliție cu PSD și Primarul, dar ulterior și PMP prin domnul Nicolescu (HOTU) și consilierii săi au intrat în această coaliție și susțin pe domnul primar.
Un singur lucru aș vrea să vă întreb domnilor consilieri de "opoziție". Când ați fost sinceri față de alegătorii dumneavoastră? În campania electorală când îl denigrați pe primar și ați candidat împotriva lui sau acum când îl susțineți și faceți "plecăciuni" în fața lui?, asta ca să fiu elegant în exprimare.
Așa ați procedat timp de 20 de ani și vreau să vă spun că ați trădat încrederea oamenilor care v-au votat și v-ați vândut. Sunteti poate mai vinovați decât primarul pentru felul cum arată și cum a fost administrată această comună.
Ieșiți public și explicați oamenilor de ce îi mințiți în campania electorală că sunteți în opoziție și apoi dansați în horă cu primarul? De fapt este o întrebare retorică,răspunsul îl știm cu toții... FUNCTIILE ȘI BANII", a transmis consilierul local Dan Pop.