Politică
PSD cere remanierea lui Virgil Popescu, la câteva zile după ce l-a salvat
Liderii social-democrați pun presiune pe premierul Nicolae Ciucă să-l schimbe pe Virgil Popescu din funcția de ministru al Energiei, pentru a domoli valul de nemulțumire populară generat de criza facturilor, susțin surse politice. Asta la câteva zile după ce l-au salvat la moțiune.
Nici Ciucă nu e mulțumit de Virgil Popescu, însă remanierea unui ministru liberal ar provoca revoltă în PNL. Deocamdată, cel mai important susținător al ministrului Energiei rămâne președintele Klaus Iohannis.
”Marcel Ciolacu a spus foarte clar: Virgil Popescu ori vine cu măsuri concrete care să mențină scăderea facturilor și din luna aprilie, ori pleacă din guvern. Vedem că e pentru prima data când PSD a scăzut în sondajele de opinie de când Marcel Ciolacu a preluat conducerea partidului. Nu vrem să decontăm noi criza energiei. Ar fi nedrept”, susțin surse din conducerea PSD pentru ziare.com.
Deocamdată, Virgil Popescu rezistă în guvern din calcule politice: remanierea sa ar fi a doua lovitură încasată de PNL în decurs de numai trei luni, după scandalul Florin Roman. Asta ca să nu mai vorbim de grupurile de interese, care l-au ținut ministru și pe mandatul lui Orban, și pe al lui Cîțu.