Actualitate

Protest spontan la trei termocentrale

Angajații de la trei termocentrale din Capitală au pornit un protest spontan, chiar în Ajunul Crăciunului, și aproximativ 1000 de blocuri din București vor rămâne fără căldură.

Angajaţii de la CET Sud, Grozăveşti şi Progresul au oprit lucrul, nemulţumiţi de condiţiile de muncă, iar frigul cuprinde acum mii de blocuri din Bucureşti.

Oamenii solicită o majorare salarială de 22%. În timpul negocierilor spun că au obținut doar 6 la sută. Insuficient, pentru că salariul mediu în societatea ELCEN este de 3.500 lei, spun ei.

Adrian Tudora, administratorul special al ELCEN: „Sunt într-adevăr proteste spontane la 3 centrale din 4. Singura centrală unde nu este protest spontan, la acest moment, este CET Vest. Aceste proteste au apărut (în contextul negocierii unui nou contract colectiv de muncă – n.red.) pe fondul solicitării (de către sindicaliștii care îi reprezintp pe salariați – n.red.) a unor creșteri salariale mult peste posibilitățile de plată ale societății, care se află în insolvență și care este în ultimil an de plan de reorganizare.

Și dacă nu ieșim din insolvență, ne așteaptă falimentul. Avem de plătit masa credală care este vreo 635 de milioane de lei. Solicitarea inițială a salariaților era o creștere de 40%. Noi am făcut mai multe contraoferte, până azi noapte târziu. Au fost refuzate toate. Am pregătit, între timp, o nouă ofertă. Așteptăm liderii sindicali la negocieri și sperăm că de această dată oferta noastră va fi acceptată. Noi ce avem, oferim”.

Vizualizări: 3,056

Alte articole din Actualitate:

Citește și: