Actualitate

Protest pentru "stoparea mafiei din energie"

Câetva sute de angajați de la Alro Slatina şi de alte companii de pe platforma industrială din municipiu au protestat, joi, pe platoul din faţa fabricii de producere a aluminiului primar, cerând "stoparea mafiei din energie".

Sindicaliștii au cerut găsirea unor soluţii pentru reglementarea problemelor din domeniul energiei ce afectează, din cauza costurilor crescute, marii producători din industrie.

"Aceşti oameni vor rămâne fără locuri de muncă, fără apartamente, fără lumină, fără apă. Plâng pentru că mă doare, am 40 de ani lăsaţi în această întreprindere, ani care m-au marcat şi m-au călit ca om. Nimeni n-o să poată să oprească ceea ce am început. O să le transmitem guvernanţilor că dacă ei nu vin aici, ne vom duce noi peste ei. Indiferent cât de mare va fi preţul pe care o să-l plătim, n-o să ne oprim aici. N-am primit niciun răspuns (de la Guvern, n.r.).

Nu le pasă. Ne iau energia din ţara noastră şi o dau celor din Occident, pentru ca ei, cei din Occident, să producă, să aibă linişte socială, iar noi să ne trimitem oamenii slugi şi sclavi în Occident. Dacă se va închide Alro vor fi afectate şi alte fabrici - Altur, Prysmian, transportatorii locali care transportă aluminiul, transportatorii feroviari, peste 30.000 de locuri de muncă vor fi afectate în amonte şi în aval. Sunt partenerii străini care sunt îngrijoraţi, cei din construcţii de maşini, electronică. Vom merge şi la Bucureşti", a spus preşedintele Sindicatului "Aluministul" din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu.

"Salvaţi industria aluminiului", au mai transmis participanţii la protest, care susţin că reducerea capacităţilor de producţie la Alro Slatina va avea efecte negative asupra multor fabrici din zonă care folosesc drept materie primă aluminiul de la producătorul din Slatina.

La miting au participat, în majoritate, angajaţi Alro Slatina, însă au fost prezenţi şi angajaţi de la alte fabrici din Slatina aflate în relaţie contractuală cu producătorul de aluminiu, respectiv Altur, TMK - Artrom şi Prysmian.

Sindicaliştii au arătat că decizia companiei Alro de a diminua producţia de aluminiu primar şi de a închide o parte din capacităţi este determinată de problemelor de piaţa energiei, în condiţiile în care costurile cu energia au crescut şi de patru ori faţă de anul trecut şi nu există previzibilitate.

"După ce s-au închis producătorii de energie pe cărbuni pentru încadrarea în normele UE, am ajuns de ne uităm dacă bate vântul pentru eolienele băieţilor deştepţi. Avem zile în care energia este pe piaţă la 600 de lei Mw şi sunt zile în care e la 2.500 de lei. Este o piaţă foarte volatilă. Nu poate fi condusă o companie în felul acesta. Nu este sustenabil. Acest model de comercializare a energiei electrice pe piaţă, de astăzi dimineaţă dacă se poate vedea, la ora 12,00 vindeam energie în jur de 500 de Mw, la ora 15,00 s-a oprit vântul, importăm.

 
Chestia asta pentru industrie este o moarte lentă dar sigură, nu poate funcţiona în felul acesta, îţi trebuie contracte viabile, cu previzibilitate. Trebuie să ştii cât plăteşti, ce contract faci, cât consumi. În condiţiile în care 60% din energia României se tranzacţionează pe piaţa zilei următoare nu poţi să prevezi nimic. Totul pentru băieţii deştepţi", a declarat, la miting, unul dintre sindicalişti.

Protestatarii au anunţat că vor continua acţiunile de protest săptămâna viitoare la Bucureşti, în faţa Guvernului şi Parlamentului.

"Concluzia a fost următoarea: ca de săptămâna viitoare, pe un program bine stabilit, să mergem în faţa Guvernului şi a Parlamentului României, să-i întrebăm pe conducătorii noştri, pe care prin votul nostru i-am trimis acolo, ce au de gând cu noi, cu dumneavoastră, cu soarta noastră. Să transforme Oltul în Valea Jiului?", a spus liderului Filialei Olt a Cartel Alfa, Cristel Ioţu.

În urmă cu trei zile, compania Alro a anunţat că îşi va diminua anul viitor activitatea de producţie a aluminiului primar, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze, dar va implementa măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă şi eficientă atunci când condiţiile din sectorul de energie vor reveni la normal.

În acest sens, activitatea de producţie a aluminiului primar se va diminua de la cinci hale de electroliză la două.

Vizualizări: 2,043

Alte articole din Actualitate:

Citește și: