Ultima oră
Protest la mină din cauza salariilor
Protest spontan la Mina Băița din județul Bihor. Minerii refuză să intre în șut pentru că salariile nu au fost plătite.
Proprietarul firmei Vast Băița nu și-a respectat promisiunea de a vira drepturile bănești restante până în 20 septembrie, anunță Sindicatul Mina Băița. În același timp, nici tichetele de masă nu au fost distribuite salariaților.
„Atragem atenția asupra faptului că situația conflictuală este departe de a fi rezolvată având în vedere că întârzierile la plata drepturilor salariale și ale tichetelor de masă sunt periodice, aproape lunar angajatorul înregistrând întârzieri la plata drepturilor salariale. Conducerea companiei trebuie să înțeleagă că în Uniunea Europeană există o serie de drepturi sociale care trebuie respectate iar un astfel de comportament poate e permis in Zimbabwe acolo unde compania are activitate, însă valorile europene interzic un astfel de comportament”, spun sindicaliștii.
În acest context, ei solicită ca Ministerul Economiei și Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să verifice respectarea condițiilor de acordare a licenței de către Vast Băiţa Plai SA, care exploatează minereuri de cupru pe platforma Băiţa Plai și care este deţinută de compania britanică Vast Resources PLC.