Politică
Proiectul de lege pentru vaccinarea obligatorie, la parlament
Un proiect de lege care prevede că anumite vaccinuri vor fi obligatorii atât pentru copii, cât și pentru adulți, este în dezbatere la Camera Deputaților, după ce a fost adoptat la Senat. Pe 22 februarie a fost cerut un raport suplimentar de la Comisia de sănătate. Mai multe organizații neguvernamentale au anunțat proteste pentru duminică, susținând că nicio intervenție medicală nu ar trebui să fie obligatorie.
Alianța Părinților împreună cu Asociațiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate, organizează o manifestație publică, duminică, 7 martie, orele 15, în București, Parcul Izvor - lângă Parlament.
Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conţine prevederea obligativităţii vaccinării pentru întreaga populație.
“Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulţi (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz. Deci, este dincolo de orice îndoială faptul că acest proiect de lege, dacă ar fi adoptat în forma actuală, ar introduce de jure și de facto obligativitatea vaccinării în România”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor protestului.
În România, în prezent, nicio intervenţie medicală nu poate fi obligatorie. Orice cetățean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală asupra propriei persoane, drept prevăzut în Legea drepturilor pacientului - Legea nr.46/2003, art.13.
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii (nr.95/2006) stipulează că medicul trebuie să acționeze respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri orice intervenţie medicală asupra sa.
Art.382.(1). 3- Constituţia României garantează drepturi individuale care împiedică legiferarea oricăror acte medicale obligatorii.
Noul proiect de lege prevede sancțiuni cu amendă de până la zece mii de lei pentru refuzul vaccinării.