Social

Proiecte importante, implementate în comuna Bustuchin

Proiecte importante sunt în plină desfășurare în comuna Bustuchin. Administrația locală a reușit să atragă sume mari de bani, prin proiecte finanțate din fonduri europene sau naționale, menite să schimbe în bine fața comunei. 

 

O prioritate a echipei condusă de primarul Ion Ciocea o reprezintă infrastructura rutieră. 

„În comuna Bustuchin avem un adevărat șantier. La ora actuală lucrăm la reabilitarea drumurilor prin programul Anghel Saligny. Suntem cu lucrările undeva la 80%, în patru sate. Am încheiat contractul și pentru modernizarea și reabilitarea rețelelor de apă cu scopul de a le oferi oamenilor apă de calitate. O să mai construim și puțuri acolo unde debitul nu face față solicitărilor. Avem multe proiecte și prin PNRR. De exemplu, am obținut 12 miliarde prin acest program, iar noi o să venim cu diferența de aproximativ 20 de miliarde, pe care o să le împrumutăm. Cu acești bani o să reabilităm și o să modernizăm o clădire ce a aparținut carierei miniere. Cu acești bani, o clădire dezafectată, folosită în trecut de cei care lucrau la Exploatarea Minieră Seciuri, cariera Bustuchin, va fi transformată într-un cămin destinat persoanelor vârstnice. Lucrăm la dosar ca să obținem diferența care ne este necesară pentru cofinanțare”, a declarat Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin. 

Vizualizări: 671

Alte articole din Social:

Citește și: