Actualitate
Program prelungit la serviciile de pașapoarte. Motivul!
Autoritățile de la nivel central s-au văzut nevoite să dispună prelungirea programului cu publicul al serviciilor de pașapoarte din țară, asta după ce numeroase persoane au solicitat în ultimele zile un nou pașaport, de teama războiului.
O parte din unitățile care prelucrează astfel de documente au anunțat deja noul program. ”Încă de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte, pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat instituțiilor prefectului, în cadrul cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de pașapoarte, dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte”, a anunțat Direcția Generală de Pașapoarte.
În acest context, până în prezent, a fost prelungit programul de lucru cu publicul, de luni până vineri, la serviciile de pașapoarte din București și din județele Argeș, Constanța, Dolj, Timiș, Satu Mare, Galați, Botoșani, Suceava, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Teleorman și Călărași.
O astfel de măsură ar putea fi luată și de celelalte unități din țară. ”În cazul structurilor de pașapoarte care încă nu și-au prelungit programul de lucru cu publicul, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat efectuarea unei analize de către conducerea instituțiilor prefectului și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte, cu privire la oportunitatea luării acestei măsuri în funcție de numărul de solicitări”, au mai transmis reprezentanții Direcției Generale de Pașapoarte.
La nivel național, termenul mediu de eliberare a pașaportului simplu electronic se menține la două zile lucrătoare. În situația în care solicitanții nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceștia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de pașapoarte.