Social
Program extins la Pașapoarte, în toată țara
Programul de lucru al ghişeelor de la paşapoarte va fi prelungit de luni până vineri, între orele 08,00 - 20,00, iar lucrul cu publicul se va desfăşura şi în weekend, pentru evitarea supraaglomerării, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, măsura a fost dispusă de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
De asemenea, se vor suplimenta, până la capacitatea maximă, staţiile de preluare a cererilor la nivelul structurilor teritoriale de paşapoarte.
"În acest sfârşit de săptămână atât la nivelul municipiului Bucureşti, cât şi în teritoriu, Serviciile Publice Comunitare de Paşapoarte vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul (primiri cereri şi eliberări paşapoarte). Menţionăm totodată faptul că, pentru zilele de weekend, au fost deja operaţionalizate programările online în mai multe judeţe din ţară. În acest moment, se întreprind măsuri pentru operaţionalizarea programărilor online şi pentru restul judeţelor, în vederea reducerii timpului de răspuns la solicitările primite din partea cetăţenilor", informează un comunicat al MAI.
Pentru a asigura eliberarea paşapoartelor într-un termen cât mai scurt, anumite categorii de solicitări au fost relocate, spre soluţionare, de la structurile de paşapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic. Astfel, arată sursa amintită, în perioada 03-11.03.2022 au fost relocate 5.371 cereri de la SPCP al municipiului Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Suceava către SPCP Argeş, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Mureş, Teleorman şi Vrancea.
În data de 10 martie, termenul mediu, la nivel naţional, de eliberare a paşaportului simplu electronic a fost de 2,77 zile lucrătoare. Pe 10 martie, s-au efectuat 35.389 programări, pentru 60.381 de persoane (în scopul prezentării la ghişeu în următoarele 90 de zile), arată sursa citată.
Totodată, au fost trimişi, zilnic, specialişti din cadrul Biroului Coordonare Metodologică şi Serviciul Control pentru sprijinirea activităţii şi fluidizarea afluxului de cetăţeni la sediul Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Bucureşti şi Ilfov din Mall Park Lake.
În prezent, în vederea personalizării paşapoartelor simple electronice, programul de lucru al Centrului Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice este de la ora 6,00 la ora 22,00, inclusiv în weekend.