Actualitate

Profesorii anunță un marș de protest la Târgu Jiu

Profesorii se mobilizează pentru organizarea unui miting de amploare luni, la Târgu Jiu, dar și a unui marș de protest, cu plecare la ora 11.00 din centrul municipiului și până la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Potrivit surselor noastre, la această oră se fac liste cu participanți în școli. Va fi un protest autorizat.

Este a patra zi de grevă a profesorilor din toată țara, care solicită majorări salariale. Propunerea făcută de guvern miercuri seara a fost respinsă de aceștia. Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seara, că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.

"S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie", a spus Neacşu. Secretarul general al Guvernului a precizat că în acest moment nu poate fi vorba despre creşteri salariale şi nici despre acordare de sporuri.

Profesorii au respins oferta guvernului și amenință cu înghețarea anului școlar.

 

Vizualizări: 2,485

Alte articole din Actualitate:

Citește și: