Anchetă

Profesoară plătită timp de trei ani, fără să treacă pe la ore

Marina Samiee, președinta Organizației de Femei a PSD Caracal și actuala consilieră personală a primarului Ion Doldurea, a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale. Decizia a fost pronunțată pe 16 aprilie de Judecătoria Caracal și nu este definitivă, însă vine în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii.

Samiee a fost viceprimar al municipiului Caracal în perioada 2020–2024 și, anterior, director al Liceului Tehnologic „Matei Basarab”. Deși figura ca profesor plătit cu ora la același liceu în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2023, ancheta a scos la iveală că nu a predat nici măcar o oră. Elevii de la seral, cărora le-ar fi fost profesoară, nici măcar nu o cunoșteau.

În baza contractului de plată cu ora, Samiee ar fi trebuit să predea zilnic, între orele 19:00 și 21:00. Cu toate acestea, nu a fost prezentă niciodată la cursuri, iar prezența i-ar fi fost semnată în fals de sora ei, Emilia Camelia Păun, și ea cadru didactic în aceeași unitate de învățământ. Expertiza criminalistică a confirmat acest lucru, iar cercetările continuă și în cazul Emiliei Păun.

Inspectoratul Școlar Județean Olt a precizat că Marina Samiee a încasat aproape 59.000 de lei net pentru aceste ore fictive, venitul brut ridicându-se la peste 100.000 de lei. În această perioadă, nu a solicitat concedii medicale, nu a avut învoiri și nici nu a fost sancționată.

Directoarea liceului a fost și ea anchetată în acest dosar, dar a declarat că nu știa de absențele constante ale fostei viceprimărițe și că nimeni nu i-a adus la cunoștință situația.

În prezent, Marina Samiee continuă să lucreze la Primăria Caracal ca și consilier personal al primarului Ion Doldurea, tatăl patronului stației GPL din Crevedia, locul unde, anul trecut, o explozie devastatoare a dus la pierderi de vieți omenești. De asemenea, Samiee figurează în continuare ca profesor de Estetică și igiena corpului omenesc la Liceul „Matei Basarab”, revenind la catedră din noiembrie 2023, după ce a fost verificată de poliție.

Vizualizări: 1,061

Alte articole din Anchetă:

Citește și: