Actualitate
Problema păstrării grupurilor 3 Rovinari și 7 Turceni, rezolvată și nu prea
CE Oltenia ar trebui să închidă la 31 decembrie grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni, ambele de câte 330MW. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, de la Bruxelles, că a fost cerut acordul pentru ca grupurile să fie trecute în rezervă tehnică și să poată fi folosite atunci când cererea de energie este mare.
„Am explicat că aceste grupuri energetice, care, așa cum au fost asumate, este vorba de două grupuri de 600 de MW, fiecare dintre ele de 300, în total 600 de MW, urmează să fie scoase din funcțiune și, ele fiind în continuare funcționale și putând fi folosite, am cerut acordul astfel încât să poată să fie trecute în rezerva tehnică pentru ca în momentul în care avem nevoie de asigurarea securității energetice și echilibrarea energetică, pe baza unor proceduri foarte bine convenite la nivelul comisiilor de specialitate, să poată fi repuse în funcțiune”, a spus Nicolae Ciucă.
Managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, explica zilele trecute că grupurile pot fi menținute în funcțiune, dacă nu se cere un ajutor de stat suplimentar.
Întrebat ce se întâmplă cu siguranța energetică a României, premierul a spus: „Am explicat doamnei comisar situația specifică a României, și anume că România se găsește într-o regiune în care este nevoie să arătăm că această solidaritate despre care vorbim la nivelul întregii Uniuni Europene și la nivelul comunității statelor democratice, că acest specific necesită de la sine și înțelegerea condițiilor de securitate energetică”.
România a luat deja bani pentru decarbonare, așa că nu prea poate da înapoi. „În PNRR sunt cuprinse mai multe grupuri energetice care sunt programate să fie scoase din funcțiune, conform angajamentului de decarbonare. Doar că putem să vedem la nivelul întregii Uniuni Europene, generat de criza energetică, se folosește în continuare cărbunele în măsura asigurării securității energetice”, a explicat premierul.
Reamintim că CE Oltenia a închis deja două grupuri anul trecut, respectiv grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW și grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, fiind vorba de o retragere definitivă din exploatare, cu pierderea licenței.
Ordonanța decarbonizării, adoptată în această vară, permite de acum încolo trecerea grupurilor energetice în rezervă tehnică, nemaifiind permisă închiderea și dezafectarea, înainte de a fi puse alte capacități de producție în funcțiune.