Eveniment
Primul român tratat cu cocktail de vaccin anti-Covid
Un bărbat de 69 de ani din Târgu Jiu este primul român tratat cu cocktail de vaccin anti-Covid. A făcut prima doză cu vaccin Pfizer, iar a doua, din greșeală, cu Moderna.
S-a întâmplat marți, la centrul de vaccinare amenajat la stadionul din Târgu Jiu. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a explicat cum s-a produs confuzia: pacientul a intrat pe altă ușă!
“După completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna”, a transmis DSP Gorj.
Bărbatul nu a avut reacții adverse, dar a fost atent monitorizat la domiciliu chiar de medicul de la centrul de vaccinare. “Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare”, a mai precizat DSP Gorj.
Serviciul de Investigaţii Criminale din IPJ Gorj s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu.