Social

Primele doze de anticorpi monoclonali la Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență de la Târgu-Jiu a primit 16 doze de anticorpi monoclonali. Este pentru prima dată când un astfel de tratament se aplică la Târgu Jiu, deși a trecut un an și jumătate de la debutul pandemiei și aproape tot atâta timp de când specialiștii sugerau un asemenea tratament. 

Din păcate, noi în ultimul an am fost "salvați și înecați" de doi miniștri USR care au condus Ministerul Sănătății, dar care au făcut tot felul de combinații păguboase în interes de grup și au omis să eficientizeze sistemul medical. Nu mare ne este mirarea că face mai multă treabă interimarul Cseke de la UDMR.

”Este ceva nou pentru Secția Boli Infecțioase, care va începe administrarea acestor medicamente. Dozele nu sunt suficiente, dar vom solicita suplimentarea lor” ne-a declarat Dumitru Vienescu, managerul spitalului județean. 

Statul italian a donat României peste 5.000 de fiole de anticorpi monoclonali, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco. Cele 5206 fiole de anticorpi monoclonali au ajuns în 134 unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2603 pacienți. 

Eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

Vizualizări: 2,711

Alte articole din Social:

Citește și: