Politică
Primarul-moșier de la Plopșoru încă nu a stins iluminatul de sărbători
Mai sunt câteva zile și vine primăvara, dar în comuna gorjeană Plopșoru încă este aprins iluminatul de sărbători. Acest aspect a fost sesizat de consilierul local Daniel Pop, ales pe lista Alternativei pentru Demnitate Națională (ADN).
“Vineri, 19 februarie, centrul comunei Plopșoru, ora șapte dimineața. Iluminatul festiv de sărbători încă funcționează”, a transmis consilierul local.
Grigorie Petre este primar de câteva mandate la Plopșoru, localitate transformată într-un fel de moșie proprie. Consilierul Daniel Pop a cerut să i se pună la dispoziție contractele pe care primăria le are pentru realizarea unor investiții în localitate și i s-a răspuns că sunt... confidențiale. Pop s-a adresat instanței de judecată pentru obținerea documentelor solicitate, procesul fiind pe rol.