Politică
Primarul din Motru: Ar fi bine să votăm cu mintea!

Ar fi bine să votăm cu mintea, nu cu inima! Afirmația îi aparține primarului din Motru, Cosmin Morega, întrebat despre pregătirile pentru alegerile prezidențiale. Coaliția de guvernare îl susține pe Crin Antonescu.
Cosmin Morega crede că social-democrații vor fi loiali. “Din câte cunosc, membrii de partid ai PSD sunt corecți, loiali și vor juca corect. Așa e normal dacă asta a fost decizia la nivel național și mergem înainte. Acum nu există pădure fără uscături. Ar fi bine să gândim de două ori când luăm o decizie și să facem ce trebuie să facem, să votăm cu mintea, nu cu inima”, a spus primarul din Motru, Cosmin Morega.
Acesta a mai subliniat că e nevoie de decizii importante mai ales că nu e deloc roz situația financiară a țării.
„Nu mai e timp de ceartă, scandal fiindcă lucrurile nu sunt atât de roz. Sunt decizii iminente de luat pentru anumite localități. Mi-aș dori să avem un președinte care să facă politică externă, să-și vadă de treburile și de atribuțiile de președinte, iar restul să-și facă treabă, Parlamentul, Guvernul, și așa mai departe”, a mai punctat Morega la Radio Infinit.
Vizualizări: 506