Politică

Primăriile obținute de AUR în Gorj. „Suntem un județ fruntaș”

Trei primării a reușit să obțină partidul lui George Simion în județul Gorj. E vorba de Stejari, Căpreni și Stoina, unde candidații AUR au detronat primari de la PSD. 

 

Pentru acest rezultat, coordonatorul de la AUR Gorj spune că a fost sunat și felicitat de conducerea centrală pentru că doar în Gorj și în Alba au reușit să obțină cele mai multe primării candidații de la AUR.

„Personal, sunt mulțumit de scorul obținut. Avem trei primării. Doar în Alba s-au obținut tot trei. În rest, câte una sau două. Suntem peste medie la nivel național, chiar unul dintre județele fruntașe. Am fost sunat de domnul secretar general. M-a felicitat pentru scorul meu. A ținut să ne spună că ne susține”, a declarat Adrian Zorlescu la Radio Accent. 

Adrian Zorlescu va prelua, în toamnă, mandatul de consilier județean. Spune că e dispus să facă alianțe cu orice partid atâta timp cât proiectele vor fi în beneficiul comunității. Nu exclude astfel de înțelegeri politice nici la Consiliul Județean, nici în Consiliul Municipal.

„Sunt dispus să fac alianțe cu toate partidele atâta timp cât proiectele sunt în interesul oamenilor. Nu vom vota dictat, să ni se spună ce să votăm. Avem capacitatea necesară de a decide dacă proiectele sunt sau nu în beneficiile județului. Nu avem un tătuc să ne cheme în sală și să ne spună cum să votăm”, a mai subliniat Zorlescu.

Vizualizări: 1,071

Alte articole din Politică:

Citește și: