Social
Primăriile nu reușesc să încaseze amenzile
Primăriile din Gorj nu reușesc decât într-o foarte mică măsură să încaseze amenzile. Este constatarea pe care a făcut-o și Curtea de Conturi la Primăria Logrești.
“Entitatea nu a încasat decât o sumă modică de 5.380 lei din valoarea amenzilor neîncasate (135.761 lei), ceea ce denotă o lipsă de acțiune în efectuarea tuturor demersurilor de încasare sau de executare a debitorilor care înregistrează restanțe și poate conduce la păgubirea bugetului local al comunei Logrești”, se arată într-un document al instituției.
“În această situație poate apărea riscul de prescriere a dreptului la acțiune privind recuperarea acestor creanțe”, mai arată Curtea de Conturi.
Primăriile au și posibilitatea transformării amenzilor în muncă în folosul comunității.