Politică

Primarii fac proteste pentru reabilitarea unui drum

Drumul Naţional 67 B, care traversează patru judeţe - Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş - și leagă Târgu-Jiu (Scoarţa) de Piteşti este într-o stare deplorabilă.

Este un drum de 188 kilometri pentru care s-au licitat lucrările de reabilitare cu 12 ani în urmă. Firma care a câștigat a intrat în insolvență și de atunci toată lumea bâjbâie. Primarii s-au săturat de promisiuni și amenință cu proteste și cu blocarea drumului.

Opt primari din Olt şi alţi patru din Argeş au trimis memorii Ministerului Transporturilor şi la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. 

„Drumul este construit undeva prin anii ’70-’75. Este construit din beton, este un drum strategic. A fost destul de bun până prin anul 2007-2008, când s-a rupt Dealul Negru, DN 7, şi circulaţia vehiculelor grele a fost deviată pe DN 67 B, pe acest Piteşti-Târgu Jiu. În urma traficului greu a început să sufere deteriorări. Cred că de prin 2007-2008 are o stare proastă, dar acum este catastrofală“, a declarat presei primarul comunei Sîmbureşti, Olt, Iulian Preda. 

Modernizarea DN 67 B Scoarţa – Piteşti a fost licitată şi atribuită cu 11-12 ani în urmă asocierii de firme Delta ACM 93 – Strabag – Euroconstruct. Astăzi, liderul asocierii – DELTA ACM 93 - este în insolvenţă. 

CNAIR a alocat fonduri pentru acest drum în fiecare an, studiile tehnice au fost realizate, s-a făcut şi proiectarea cu detalii de execuţie, dar undeva lucrurile se blochează.

Dacă în Gorj și Vâlcea s-au mai făcut mici reparații, în Olt drumul este atât de prost, că oamenii au încetat să mai meargă la gospodăriile pe care le au la țară.

Un memoriu a ajuns la DRDP Craiova. Supărarea primarilor a crescut şi mai mult când, cu memoriul în mână, au ajuns la sediul DRDP Craiova şi s-au lovit de un lux orbitor. „Eu n-am condiţii în casa de locuit cum au ei la toaletă”, a comentat un primar. Noul director al DRDP Craiova, Constanţa Pistol, a spune că lucrările de reparaţii ar putea începe în cursul lunilor iulie-august, dar este vorba doar de mici cârpeli.

Vizualizări: 2,675

Alte articole din Politică:

Citește și: