Social
Primăria Târgu Jiu caută manager. Este a doua încercare!
Municipalitatea din Târgu Jiu a scos din nou la concurs postul de manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, asta după ce la prima încercare nu s-a înscris niciun candidat.
La concurs pot să se înscrie absolvenții de studii universitare în domeniul fundamental științe umaniste și arte, ramura de știință filologie, filozofie, istorie, teologie, studii culturale, arhitectură și urbanism sau arte. De asemenea, trebuie să aibă și studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției de manager.
Candidaților li se mai cere să aibă o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției, dar și pregătire sau experiență în management. Dosarele pot fi depuse până în data de 28 octombrie, ora 14.00,
Concursul de proiecte de management va avea loc începând cu 11 noiembrie, atunci fiind programată prima etapă, cea de analiză a proiectelor de management. Susținerea proiectelor de management în cadrul interviului va avea loc în data de 21 noiembrie.
Postul de manager al centrului cultural a fost ocupat în ultimii ani de Doru Strîmbulescu, care a obținut sub nota 9 la evaluarea activității pe ultimii cinci ani.