Actualitate
Primăria Runcu cumpără clădirile unei firme
Primăria comunei gorjene Runcu vrea să cumpere trei construcții, printre care și o hală, care aparțin unei societăți comerciale. Pentru aceste imobile, administrația locală ar urma să plătească 109.000 lei, sumă stabilită de un evaluator.
Imobilele aparțin societății Woodmax Calimero SRL și au fost edificate pe un teren în suprafață de 1.5 hectare aflat în proprietatea comunei Runcu. Este vorba de o hală de turnare în suprafață de 386mp, o clădire cabină de 44 mp și o clădire vestiar de 59 mp.
Cumpărarea construcțiilor a fost aprobată de Consiliul Local într-o ședință extraordinară care a avut loc în data de 10 mai. Imobilele vor fi înregistrate ca bunuri care aparțin de domeniul privat al comunei Runcu.
Banii pentru aceste achiziții vor fi asigurați din bugetul local. Primăria va plăti și taxele notariale, dar și pe cele de înscriere în cartea funciară. Rămâne de văzut ce destinație va da administrația locală acestor clădiri.