Actualitate
Primăria Motru dă zeci de mii de euro pe un teren
Administrația locală din Motru va plăti circa 59 mii euro pentru cumpărarea unui teren deținut de un proprietar privat, suprafață pe care este amplasată conducta de agent termic.
Este un teren intravilan, în suprafață de 2571mp, situat pe strada Dafinului din municipiu. Administrația locală a fost obligată în instanță să mute conducta de pe proprietatea privată, însă, având în vedere că proprietarul este dispus să vândă terenul, iar cheltuielile cu mutarea ar fi mult mai mari, cele două părți au ajuns la o înțelegere.
Proprietarul terenului și-a manifestat disponibilitatea de a vinde suprafața de teren tranzitată de conductă, la o valoare de 24 euro/mp. În urma ședinței de negociere de luna trecută, proprietarul a fost de acord să primească un preț de 23 euro/mp. De menționat este faptul că prin raportul de evaluare întocmit de un expert autorizat a fost stabilită o valoare de piață de 25.515 euro/mp.
Prețul final de achiziție al terenului respectiv a fost aprobat de Consiliul Local Motru în ședința din data de 26 ianuarie.