Actualitate

Primari supărați din cauza salariilor

Tot mai mulți primari din Gorj se declară supărați din cauză că nu le-au mai fost majorate salariile de ani buni. Aceștia spun că se pregătesc de proteste și vor refuza să se mobilizeze pentru alegerile care urmează: cele parlamentare și prezidențialele. 

 

Unul dintre cei mai vocali este edilul din Scoarța. Ion Stamatoiu a declarat că primarii au rămas mult în urmă când vine vorba de creșterea salariilor. Aproape toți bugetarii au lefuri majorate, mai puțin cei din administrație publică.

 

„Ne gândim la o formă de protest. O să trimitem și către parlamentari, Guvern solicitările noastre. Trebuie făcut ceva. Mulți se întreabă ce salarii au primarii. Un consilier local care 10% din salariul primarului. Se spunea că avem 100 de milioane salariul. 5.600 de lei am eu, ca primar”, a declarat primarul din Scoarța.

 

Și edilul din Bengești-Ciocadia e de aceeași părere. Victor Geogia spune că nu se va mai implica în alegerile care urmează. „Noi, primarii, din 2017, n-am mai primit nicio majorare. Am primit 10% în 2019. De atunci, nimic. Prețurile au crescut. La toate categoriile socio-profesionale au mărit salariile, numai la primari nu. Când au nevoie la votări, zbateți-vă să ne aduceți voturi! Eu le promit că o să fac și eu ce au făcut și ei. Nu o să ne zbatem. Dacă nu fac ceva, sigur așa va fi. E și vocea primarilor din județul Gorj. Am ajuns să avem salariile cât un muncitor necalificat”, a declarat Victor Geogia.

Vizualizări: 684

Alte articole din Actualitate:

Citește și: