Politică
Primar nou la Turceni
A fost instalat în funcție noul primar de la Turceni. E vorba de Constantin Popescu. Acesta vine de la Complexul Energetic Oltenia. El a fost și membru în Directoratul companiei, a încercat să ajungă în board-ul CEO, dar n-a mai prins loc liber. Erau deja ocupate de actualii directori care și-au semnat aproape singuri prelungirea mandatelor, manevră care a intrat acum și în vizorul Comisiei Europene care a sesizat influențe politice și probleme la recrutarea Directoratului.
Constantin Popescu a fost ales în vară primar la Turceni. Marți, a depus jurământul și a preluat mandatul.
“Avem datoria și obligația de a face din orașul Turceni, locul în care se vine și nu se pleacă, locul în care bunăstarea, educația, sănătatea, spiritul gospodăresc și respectul față de semeni să reprezinte cartea noastră de vizită. De astăzi, cu toții suntem în slujba dumneavoastră. Așa sa ne ajute Dumnezeu", a transmis Constantin Popescu după ce a depus jurământul.