Social

Primar: Ne mândrim că tinerii din Oltenia vin la Turburea

Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia, ediţia a XVII-a, a avut loc sâmbătă, în comuna gorjeană Turburea. Tema ediţiei de anul a fost „Tineri și vârstnici lăudăm pe Domnul”.

Alături de tinerii ortodocşi din Oltenia s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratelor Şcolare Judeţene Dolj şi Gorj – Prof. Dr. Iuliana Gheorghe şi Pr. Insp. Neofit Stănciulescu, cadrele didactice cu rezultate deosebite în proiecte destinate tinerilor, coordonatorii şi colaboratorii grupurilor parohiale de tineri.

“Trebuie să ne mândrim cu faptul că toți tinerii din Oltenia vin la noi, la Turburea”, a spus primarul din Turburea, Ion Bîrcă.

În cadrul Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia a avut loc premierea grupurilor parohiale de tineri din Mitropolia Olteniei, care s-au făcut remarcate prin desfăşurarea de proiecte şi activităţi culturale, educative sau sociale. Grupurile parohiale de tineri premiate au susţinut momente artistice.

Primarul Bîrcă spune că la Turburea va fi construită o mânăstire, iar asta este un plus pentru localitate.

Vizualizări: 1,270

Alte articole din Social:

Citește și: