Politică
Primar în lacrimi la final de mandat
Mădălin Paliță și-a încheiat mandatul de primar în lacrimi. Într-un filmuleț postat pe pagina de Facebook a Primăriei Dănești, Paliță a vorbit despre proiectele pe care le lasă în derulare în localitate și despre candidatul pe care îl susține la alegerile locale pentru a avea șanse să prindă postul de primar.
În primă fază, în clipul de aproape zece minute, Mădălin Paliță a ținut să sublinieze că regretă ce s-a întâmplat și și-a cerut scuze locuitorilor din comună: “Îmi pare foarte rău pentru tot ce s-a întâmplat și regret. Am avut cele mai curate intenții pentru tot ce înseamnă dezvoltarea acestei comune”.
Paliță a fost revocat din funcția de primar după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a lovit o femeie din Dănești, care era angajată a Primăriei Târgu Jiu, revoltat din cauza unor postări pe care le-a făcut aceasta pe Facebook. Instanța i-a interzis să mai candideze, iar prefectul i-a revocat mandatul.
Mădălin Paliță a făcut și un bilanț al proiectelor pe care le-a semnat pentru dezvoltarea comunei: „E un final de mandat venit prea devreme printr-o hotărâre judecătorească, însă nu e un sfârșit. Las în urmă o comună pentru care sunt semnate proiecte de finanțare de 500 de miliarde de lei vechi. Vor intra în reabilitare toate drumurile, toate școlile, toate clădirile publice”, a spus Paliță.
În final, și-a declarat susținerea pentru Silviu Filip, care va intra în locul său în cursa electorală pentru primărie. Ultimele cuvinte le-a spus aproape plângând: „Voi rămâne în echipa sa. Fie că voi rămâne administrator public, consilier personal, nu-l voi lăsa singur și îl voi sprijini și vom continua proiectele. Vă mulțumesc pentru tot. Să nu uitați că m-ați avut și pe mine primar”, a conchis edilul cu ochii înlăcrimați.
După revocarea sa, atribuțiile de primar au fost preluate de viceprimarul Marcel Bîzu.