Actualitate

Primar dispus să preia terenurile distruse de la CE Oltenia

Primarul din Rovinari, Robert Filip, a spus că este dispus să preia terenurile pe care Complexul Energetic Oltenia nu le mai folosește. “Noi vrem aceste terenuri, indiferent cum sunt ele. Vrem să dezvoltăm orașului”, a spus Robert Filip.

Primarul susține că sunt multe axe de finanțare pe care pot fi atrase fonduri, dar trebuie ca primăria să aibă terenurile în proprietate. “Eu aș lua mâine tot ce au ei în zona Rovinari. Aș băga buldozerele să le nivelăm și trecem la treabă, nu stăm să pierdem vremea inutil”, a mai spus Filip.

Sunt și primari care nu vor să preia terenurile înainte ca mineritul să le redea în circuitul agricol. Primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, spune că vor fi mari cheltuieli cu redarea terenurilor în circuitul agricol. ”Terenurile să fie predate așa cum au fost înainte. Marea cheltuială este cu redarea în circuitul agricol. Să nu uităm că, în localitatea Slivilești, avem multe lacuri care au rămas în urma excavărilor în care s-au înecat mulți oameni și în special copii. Nu pot să iau în primire doar lacuri și gropi. Fără fonduri europene nu ai cum să le refaci”, a spus Bucurescu.

La rândul lui, primarul din Cătunele susține că mineritul nu a dat înapoi la oameni nici terenurile pe care le-a refăcut. Sunt zone în care exploatările miniere s-au închis de 20 de ani, dar compania minieră nu și-a îndeplinit obligația de a reda terenurile în circuitul agricol.

Vizualizări: 5,051

Alte articole din Actualitate:

Citește și: