Social
Preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă
Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului, pentru a evita scumpirea pâinii în următoarele luni.
"Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult", a declarat, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
El susţine că preţul actual al grâului va influenţa şi preţul pâinii, materia primă reprezentând până la 50% din costuri, iar restul sunt utilităţile şi forţa de muncă. În acest context, Popescu afirmă că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă.
"Dacă nu ţinem pasul cu costurile la preţurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Şi aşa foarte mulţi se plâng că au probleme mari cu supermarketurile şi, neputând modifica preţurile, ei vând în pierdere acum. Or, a vinde în pierdere, fără nicio o perspectivă până la anul pe vremea aceasta, înseamnă faliment. Atenţie, majorările de preţ nu vor veni dintr-odată, ci pe măsură ce în contabilitate înregistrezi că eşti pe pierdere sau că eşti pe zero. În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte - energia, întreţinerea, căldura la iarnă - şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că niciun agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh", a explicat preşedintele ROMPAN.
Chiar dacă România a înregistrat anul acesta o recoltă-record la grâu, respectiv 11,4 milioane de tone, după cum a anunţat recent ministrul Agriculturii, şeful ROMPAN subliniază că preţul grâului nu mai este influenţat de producţia naţională, ci de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursa de la Chicago, Bursa de la Paris.