La modă
Pregătiri pentru deschiderea bazinelor de la Săcelu
Complexul Energetic Oltenia a alocat circa 11 mii de euro pentru amenajarea bazinelor cu apă sărată pe care le deține la Săcelu, în județul Gorj. Firmele interesate să obțină contractul pot depune oferte până la data de 4 mai.
Bazinele cu apă minerală de la Săcelu au valoare terapeutică prin conţinutul bogat în sulf, clor, brom şi iod.
Bazinul nr. 1, deşi mic prin suprafaţă, este important prin stratul gros de nămol terapeutic ce se foloseşte la tratarea bolilor reumatismale; debitul izvoarelor ce ies prin fisurile conglomeratelor este de numai 2,6 m3 /zi.
Bazinul nr. 2 are un debit al izvoarelor de 15 m3 /zi, o suprafaţă de 550 m2 ; mineralizaţia totală a apei este cuprinsă între 34950-53560 mg/l. Şi la acest bazin este important nămolul terapeutic ce se formează anual.
Bazinul nr. 3, cu o suprafaţă de 800 m2 şi un debit al izvoarelor de 9 m3 /zi, beneficiază de un aport de apă minerală de la un foraj alăturat. Mineralizaţia totală este în jurul valorii de 44520 mg/l.
Bazinul nr. 4, cu suprafaţă de 3000 m2 , are adâncimi de 2-2,5 m, un debit al izvoarelor de 17 m 3 /zi şi mineralizaţie totală de 44500 mg/l. Prin pompare din acest bazin se asigură şi apa minerală necesară băilor la cadă. În trecut bolnavii care se vindecau de afecţiuni reumatice l-au numit “ Izvorul tămăduirii”.