Politică
Ponta: ”Cu siguranță că nu voi candida din partea PSD”

Fostul președinte al PSD Victor Ponta a lăsat din nou să se înțeleagă, miercuri, faptul că va candida la alegerile prezidențiale din 2025. Deputatul nu a vrut să spună clar dacă a decis să se înscrie în cursa electorală.
”Vă confirm că nu voi lăsa votanții fără candidat”, le-a spus Ponta, jurnaliștilor, la Palatul Parlamentului.
Prședintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat deja că îl va exclude din PSD pe Ponta dacă acesta va decide să candideze la alegerile prezidențiale din 2025, deoarece candidatul asumat de social-democrați este liberalul Crin Antonescu.
În prezent, Ponta dă semnale că susține așa-zisul ”curent suveranist”, afirmând că, ”în acest moment, schimbarea în România nu poate fi adusă doar de candidatura domnului Georgescu”.
"Eu cred, încă o dată, că votanții, și cei ai PSD, și cei ai PNL și cei care nu votează PSD și PNL, au dreptul să aleagă dintre mai mulți candidați. Și eu cred că, în acest moment, schimbarea în România nu poate fi adusă doar de candidatura domnului Georgescu. E bine să fim mai mulți candidați care să vrem schimbarea.”
De altfel, fostul președinte al PSD știe ce îl așteaptă în Partidul Social Democrat dacă își va anunța candidatura.
Vizualizări: 417