Social
Pompierii din Gorj, campioni la minifotbal
Pompierii gorjeni au câștigat Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România (ASPR) la minifotbal.
Cele mai bune 16 echipe de fotbal ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență s-au întrecut, la Târgu Mureș, într-o competiție a prieteniei, a fairplay-ului, dar în care nu au lipsit dăruirea, spiritul de competiție și ambiția.
„După ce au adus acasă cupa mondială a IPA (International Police Association), băieții noștri au dovedit încă o dată că ambiția, dăruirea, disciplina și munca sunt cheia succesului!
La Etapa națională a cupei ASPR s-au calificat echipele de fotbal ale ISU Mureș, ISU Arad, ISU Olt, ISU Vaslui, ISU Dâmbovița, ISU Brașov, ISU Maramureș, ISU Tulcea, ISU Botoșani, ISU Constanța, ISU Hunedoara, ISU Sălaj, ISU Covasna, ISU Sibiu, ISU Teleorman și ISU Gorj.
În finală, băieții noștri au învins echipa de fotbal a ISU Tulcea cu scorul de 3-1.
Echipa noastră a fost și de această dată cea mai bună!
Felicitări băieți!
Suntem mândri de voi!”, a transmis ISU Gorj.