Social
Polițiștii caută un bărbat dat dispărut
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna gorjeană Stejari este căutat de polițiști după ce a fost dat dispărut. Teodor Crețu a plecat în mod voluntar de la domiciliu și până în prezent, nu a mai revenit. Dispariția acestuia a fost sesizată miercuri de un bărbat de 61 de ani din Târgu Jiu.
Bărbatul căutat acum de polițiști are o înălţime de circa 1,70 metri, greutate aproximativă de 70-75 de kilograme, păr alb, faţă ovală, constituție atletică.
La data plecării, era îmbrăcat într-o geacă de culoare verde, blugi de culoare neagră și era încălțat cu adidași de culoare neagră.
”În cazul în care cunoașteți informații de interes operativ, care să poată duce la identificarea persoanei în cauză, vă rugăm să apelați numărul de urgență 112 sau să vă deplasați la cea mai apropiată unitate de poliție”, a transmis IPJ Gorj.