Mai penibil decât modul în care au fost aleși Cîțu și Vîlceanu în fruntea PNL este doar felul în care au fost ejectați. Lăsați singuri în sediul partidului la momentul demisiei, doar cu o secretară care să le dea număr de înregistrare și cu bătrânul Stolojan, care să declare că și el îl va vota pe Ciucă.

Ca și Florin Cîțu, nici Ciucă nu are vechimea în partid pentru a fi președinte și va avea nevoie de o derogare. Dar, măcar Cîțu a avut adversar la congres, s-a bătut șase luni cu Ludovic Orban. Nu l-a bătut pe bune, dar măcar acest partid a simulat, prost, democrația.

Acum, Cîțu a fost umilit, un întreg partid întorcându-i spatele. Cîțu, cu o cotă de încredere de 6%, oricum era cantitate neglijabilă pentru români. PNL, prin modul în care a trecut în șase luni de la urale și pupături în dos la scuipați, arată că nu este un partid, ci o adunătură de interese. Iar faptul că acum face congres în doar o săptămână de la demisia lui Cîțu, arată că nici măcar nu mai simulează democrația. Atât de puțin contează pentru peneliști părerea opiniei publice.