Eveniment
Plantație de cannabis lângă termocentrală
Procurorii DIICOT de la Craiova fac percheziții la această oră în orașul Rovinari.
Potrivit unor surse oficiale, a fost descoperită o cultură de cannabis chiar lângă Termocentrala Rovinari.
Cannabisul era cultivat în anvelope, chiar și sub benzile de transport cărbune dezafectate, în satul Roșia Jiu.
actualizare: Un tânăr din Rovinari a fost reținut, deja, vineri, 6 octombrie 2023, și a fost dus de polițiști la fața locului pentru a se face o recunoaștere la fața locului.
Plantația a fost depistată în urma unei acțiuni a DIICOT Craiova, și serviciile de specialitate din Gorj și Dolj.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, drogurile ajungeau în unitățile de învățământ din județul Gorj.
Unul dintre cei implicați s-ar fi aflat în penitenciar, de unde urmărea prin intermediul camerei video de supraveghere și a telefonului mobil dezvoltarea plantelor.