Actualitate

Plafonarea prețurilor RCA mai așteaptă. Motivul!

Proiectul privind plafonarea prețurilor la polițele RCA a fost retras, anunță oficialii guvernului. Propunerea urma să fie discutată vineri, 24 martie, de Executiv.

„În privința proiectului de plafonare a prețului RCA pregătit la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, acesta nu figurează pe ordinea de zi, deoarece a fost retras de ASF”, a spus Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

ASF spune că este nevoie de o analiză a observațiilor venite din spațiul public, îndeosebi din partea reprezentanţilor pieţei de asigurări.

Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe, miercuri. Autorităţile voiau astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022. 

Vizualizări: 1,293

Alte articole din Actualitate:

Citește și: