Social
Pistă de biciclete într-o comună din Gorj
Unul dintre proiectele care vor fi realizate în comuna Drăguțești este o pistă de biciclete care este inclusă printre proiectele anului 2023.
Primarul comunei Drăguțești, Ion Popescu, a anunțat o serie de proiecte pentru noul an, printre care o pistă de biciclete, renovarea Căminului Cultural, refacerea unui fost dispensar medical dar și investiții pentru drumuri, canalizare și gaze. Edilul a anunțat că a semnat un proiect de importanță majoră pentru comună:
„A fost semnat primul proiect de importanță majoră din 2023 pentru comunitatea noastră! Astfel, cetățenii U.A.T. Drăguţeşti vor beneficia de piste de biciclete, cămin cultural, refacerea clădirii dispensarului (satul Iași), drumuri, canalizare și, nu în ultimul rând, de gaze naturale”. Lucrările de canalizare și de introducere a gazelor naturale sunt în derulare deja de mai mulți ani, fiind realizate deja în anumite localități componente ale comunei.
Primarul din Drăguțești a precizat că toate aceste proiecte vor fi implementate pentru sporirea confortului civic al locuitorilor din comună.