Eveniment

Piroman de 16 ani, arestat 30 de zile

Un bărbat de 69 de ani din comuna gorjeană Slivilești a sunat sâmbătă la 112, pentru a anunțat că a luat foc o anexă. Un băiat de 16 ani a pus focul și a ajuns în arest.

La fața locului s-au deplasat și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au localizat și lichidat incendiul. În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale.

 

 În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

 

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 16 ani, din comuna Slivilești, ar fi incendiat anexa bărbatului de 69 de ani.

 

Totodată, în urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi incendiat în noaptea de 29/30 octombrie a.c., o altă anexă, care aparținea aceleiași persoane.  

 

La data de 5 noiembrie a.c., tânărul a fost reținut de polițiști, iar la data de 6 noiembrie acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Motru, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.

Vizualizări: 3,076

Alte articole din Eveniment:

Citește și: