antiVirale
”PHOENIX – Povestea” ajunge și la Târgu Jiu în luna martie
Ca urmare a succesului premierei de gală, ce a avut loc la Sala Palatului și care a reunit întreaga familie Phoenix, turneul național al filmului „PHOENIX – Povestea” continuă și în 2023, iar la finalul acestei luni ajunge și la Târgu Jiu.
După cele 8 proiecții speciale ale filmului realizate la finalul anului trecut, proiecțiile speciale continuă în lunile martie și aprilie la Brașov, Târgu Mureș, Bistrița, Zalău, Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Jiu, Craiova, Pitești și Râmnicu Vâlcea, însumând astfel 20 dintre orașele țării.
Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix.
Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.
Turneul național “PHOENIX – Povestea” 2023 cuprinde marile orașe din țară iar la Târgu Jiu va ajunge pe data de 31 martie, la ora 19:00, la Cinema „Sergiu Nicolaescu”, în prezența lui Nicu Covaci.