Diaspora
Pfizer vrea să crească la 130 de dolari doza de vaccin anti-Covid
Unii nu se mai satură de bani. Compania de medicamente Pfizer, care a făcut în pandemie profit de peste trei milioane de dolari pe oră, atenție, pe oră, vrea să scumpească vaccinurile anti-Covid de patru ori.
Pfizer se aşteaptă să crească de aproximativ patru ori preţul vaccinului său pentru Covid-19, la aproximativ 110 - 130 de dolari pe doză, după expirarea programului actual de achiziţii al guvernului Statelor Unite, potrivit directorului general al Pfizer, Angela Lukin, transmite Reuters.
Lukin a spus săptămâna trecută că se aşteaptă ca vaccinul, oferit în prezent gratuit tuturor americanilor de către guvern, va fi pus la dispoziţie fără costuri pentru persoanele care au asigurare privată sau asigurare plătită de guvern.
Analiştii de pe Wall Street se aşteptau la astfel de creşteri de preţ din cauza cererii slabe de vaccinuri pentru Covid, ceea ce înseamnă că producătorii de vaccinuri ar trebui să majoreze preţurile pentru a îndeplini previziunile privind veniturile pentru 2023 şi anii ulteriori.
Guvernul SUA plăteşte în prezent aproximativ 30 de dolari per doză către Pfizer şi partenerul german al acestuia, BioNTech.