Social
Peste cinci mii de mineri au ieșit la pensie în ultimii trei ani. "De ce să văduvești niște oameni care trăiesc mai puțin?"
În jur de 5.500 de mineri s-au pensionat din 2021 până în prezent și foarte mulți dintre ei, atrag atenția din nou sindicaliștii, sunt văduviți când vine vorba de recalcularea pensiilor. Liderii de sindicat din sistem subliniază că nu înțeleg calculele guvernanților. "De ce să văduvești niște oameni care procum nu trăiesc cât cei în condiții normale?", s-a întrebat retoric Dumitru Pîrvulescu.
“Din 2021, cred că au plecat din sistem 5.500 de colegi la pensie. Sunt cei mai văduviți pentru că au ieșit mai repede, cu indicele 1,41. Cei care au ieșit înainte de 2020, au câștigat pentru că au recuperat parte din acest coeficient. Sunt câteva mii care au pierdut”, a declarat, la Tele 3, Dumitru Pîrvulescu.
Liderul FNME a dat ca exemplu și alte categorii de pensionari care vor avea de suferit din cauza modificărilor aduse Legii Pensiilor.
„În Valea Jiului, în subteran. Au fost 60 de mii de mineri. În zona Maramureș, au fost 80 de mii de mineri. Toți au fost foarte văduviți. Cei care au ieșit la pensie anul acesta, de exemplu, a pierdut foarte mult la pensie. Rămân cu pensia în plată, care va deveni o pensie nominală. Îi rămâne pensie 4.000, dar pâine va crește de la 3,4 lei de cinci ori. Lui îi rămâne pensia timp de X ani până când ajunge la valoarea care s-a recalculat multiplicată cu inflația. Corect era să se calculeze pensiile ținând cont de toate situațiile care s-au stabilit și acum 70 de ani. au dat 30 de miliarde în plus la pensii. De ce să văduvești niște oameni care procum nu trăiesc cât cei în condiții normale? Puteau veni cu corecții, să corecteze ca și colegii din condiții speciale, siderurgie, uraniu, cărbune, și rămânea echitabil față de ce era anterior. 90% au făcut bine prin legea asta, dar au văduvit categoria de condiții speciale pe care nu o poți pune la egalitate cu cei cu condiții normale. Când recunoști că acea condiție specială ți agravează starea de sănătate a lucrătorului nu recunoști că speranța de viață e mai mică la acel salariat și acel om mănâncă pensie mai puțin”, a mai spus Dumitru Pîrvulescu, la Tele 3.
Revoltați din cauza pensiilor, în această săptămână, 200 de mineri din Gorj și din Valea Jiului vor merge să protesteze în fața Ministerului Muncii, în București, apoi mai programează un miting de amploare la Guvern.