Ultima oră
Pericol de explozie pe A3
Un incendiu a izbucnit, miercuri, pe autostrada A3, la kilometrul 53, la un TIR încărcat cu 24 tone de uree granulată (concentraţie de 46,5 % azot), existând pericol mare de explozie.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul se manifestă la încărcătură şi s-a reuşit decuplarea capului tractor de încărcătură pentru a împiedica propagarea şi la acesta.
"Din cauza pericolului mare de explozie, comandantul intervenţiei a ordonat adoptarea unei tactici defensive, pentru protejarea echipajelor ce acţionează la acest incident", arată informarea ISU Prahova.
Traficul pe autostrada A3 este blocat complet.
Actualizare ora 19.30 Incendiul care a izbucnit, miercuri seară, pe autostrada A3, la kilometrul 53, la un TIR încărcat cu 24 tone de uree granulată (concentraţie de 46,5 % azot) a fost stins, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.