Eveniment

Percheziții la sediul unor instituţii publice pentru un concurs

Organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent de laborator la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea a dus la o serie de percheziţii care au avut loc, joi, opt dintre acestea la sediul unor instituţii publice.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-un  dosar penal care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, referitoare la organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent de laborator în cadrul Servicului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea. 

“În cursul zilei de astăzi, 20 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, din care opt sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Vizualizări: 1,529

Alte articole din Eveniment:

Citește și: