Eveniment
Percheziții în Târgu Jiu, Drăguțești și Peștișani
Procurorii au făcut în această dimineață percheziții la cinci adrese din Târgu Jiu, Drăguțești și Peștișani într-un caz de delapidare și abuz în serviciu.
Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu de peste 500 de mii de lei, adus societății de distribuție a apei din localitatea Drăgutesti.
În cauză s-au emis patru mandate de aducere pe numele celor 4 suspecţi, dar şi pentru 4 martori, urmând ca cercetările să continue pentru stabilirea adevărului pe bază de probe.
De asemenea, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile ale suspecţilor, până la concurenţa sumei de 565.350 lei, în vederea recuperării prejudiciului, fiind vorba de angajați ai primăriei Drăguțești.