Ultima oră
Percheziții DNA la Protecția Consumatorului
Procurorii DNA au efectuat miercuri dimineață, 19 octombrie, percheziții „la o instituție publică situată în municipiul București”. Potrivit presei centrale, este vorba despre sediul ANPC.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare)”, a transmis DNA.