Actualitate
Percheziții DNA la firme din energie
DNA face, joi, 14 percheziții la persoane fizice și la companii care activează în domeniul energiei, au declarat surse judiciar.
Perchezițiile au loc în mai multe locații, fiind vorba despre sediile unor firme ce activează în domeniul energiei și domiciliile unor persoane fizice.
În dosar ar fi vizate fapte de trafic de influenţă şi luare de mită. Printre companiile energetice vizate ar fi Elcen şi Electrocentrale Craiova, fosta sucursală a CE Oltenia, potrivit G4Media.
Procurorul-şef DNA, Marius Voineag, a declarat în această săptămână într-un interviu pentru Aleph News, că DNA se va axa în perioada următoare pe investigarea unor potenţiale fapte de corupţie în sectorul energetic.