Politică
Pentru ce plătesc primăriile doi lei de fiecare locuitor
Cotizația aferentă anului 2023 pe care primăria Târgu Jiu o plătește în calitate de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Târgu Jiu se ridică la peste 185 mii lei.
Plata din bugetul local al municipiului a sumei aferente cotizației a fost supusă aprobării Consiliului Local în ședința de joi, 2 martie. În referatul de specialitate aferent proiectului de hotărâre se arată că, în baza statutului asociației, membrii fondatori plătesc o cotizație anuală de 2 lei pentru fiecare locuitor din localitatea respectivă.
În document se mai arată și că, printr-o adresă de la începutul anului, conducerea asociației a solicitat primăriei plata cotizației pentru anul în curs.
Asociația a fost creată prin asocierea municipiului Târgu Jiu cu primăriile limitrofe și adiacente. Are, conform strategiei de dezvoltare, 18 localități membre, printre acestea fiind și orașele Tismana și Bumbești Jiu.