Actualitate

Pensiuni închise și ploaie de amenzi

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Gorj au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere pentru nouă unităţi din staţiunea montană Rânca, în urma unor controale efectuate la 11 operatori economici din zonă.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri, în cursul zilei de joi au fost desfăşurate acţiuni de control în cadrul Comandamentului de iarnă în staţiunea Rânca, fiind verificaţi 11 operatori economici.

"Principalele abateri constatate: lipsa autorizaţiilor de funcţionare emise fie de ANSVSA, fie de ISU, fie de către primăriile pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea (9 operatori economici); nerespectare condiţii de depozitare alimente recomandate de producător; produse şi materii prime lipsite în totalitate de elemente de identificare-caracterizare necesare determinării conformităţii acestora; materii prime în afara datei limită de consum (expirate); legume, fructe depreciate; saltele murdare/pătate; camere neigienizate corespunzător", a transmis, potrivit comunicatului de presă, coordonatorul Comandamentului, Alin Gubandru.

În urma controalelor au fost aplicate 21 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 90.000 de lei, şi trei avertismente.

De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere pentru nouă unităţi, a fost propusă închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de cel mult şase luni pentru un operator economic şi au fost oprite definitiv de la comercializare produsele neconforme. 

Vizualizări: 1,413

Alte articole din Actualitate:

Citește și: