Eveniment
Pensionar băut la volan
Un pensionar din Târgu Jiu a fost condamnat la 200 de zile amendă penală, după ce a condus băut pe str. Unirii din municipiul. Sentința Judecătoriei Târgu Jiu de la jumătatea acestei luni nu este definitivă.
Bărbatul a băut până noaptea târziu, iar dimineața s-a trezit pentru a-și duce soția la serviciu. Polițiștii i-au pus fiola și i-au făcut dosar penal.
“Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că în noaptea de 24/25.04.2022, în intervalul orar 23:05 – 00:10, inculpatul a consumat la reşedinţa sa cantitatea de 2,5 litri bere cu alcool marca Bergenbier, fără a mânca, ultima masă fiind servită în data de 24.04.2022, ora 20:00. În dimineaţa zilei următoare, în jurul orei 06:20, deşi a realizat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a condus autoturismul descris mai sus pe drumurile publice, cu intenţia de a o transporta pe soţia sa la locul de muncă. Astfel, în jurul orei 06:40, ajungând pe strada Unirii, inculpatul a fost oprit pentru control de organele de poliţie, împrejurare în care s-a stabilit că emana halenă alcoolică. Agenţii de poliţie rutieră au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, care la ora 06:40 a înregistrat o valoare de 0,69 mg/l vapori de alcool pur în aerul expirat”, se arată în documentul de la instanță.
200 de zile amendă penală înseamnă o amendă de patru mii de lei.