Eveniment
Patru rețineri după bătaia din cofetărie
Patru bărbați, cu vârste între 23 și 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, au fost reținuți după scandalul de ieri din cofetărie.
Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbații, în timp ce se aflau într-o societate comercială, de pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unor alți bărbați, de 26 și 31 de ani, în urma unui conflict spontan.
În timpul altercației, au fost distruse geamurile unei vitrine de înghețată și a ușii de acces în societatea comercială.
Astăzi, bărbații urmează a fi prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.