Social

Patru angajări la Primăria Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu a scos mai multe posturi de conducere la concurs în această perioadă.

Un post este de șef serviciu Administrație Publică Locală și Relația cu Consiliul Local. Pot participa la concurs persoane cu studii juridice și master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, care au cel puțin cinci ani vechime. Data de sustinere a probei scrise este 8 decembrie, ora 10:30.

Un alt post este de director executiv adjunct la Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului. Aici este nevoie de studii superioare în Arhitectură şi urbanism (Ramura de ştiinţă), Inginerie civilă (Domeniul de licenţă), dar și de șapte ani vechime în muncă. Concursul va începe pe 21 decembrie cu proba scrisă.

Un alt post scos la concurs este de șef serviciu Autorizări construcții, pentru care se cer aceleași studii, dar numai cinci ani vechime. Proba scrisă va fi pe 22 decembrie.

Cel de-al patrulea post scos la concurs este de arhitect șef. Pentru participarea la concurs sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat sau urbanism diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului.

Vechimea minimă în specialitatea studiilor este de 7 ani. Data de sustinere a probei scrise este 20 decembrie 2022, ora 10:30.

 

Vizualizări: 928

Alte articole din Social:

Citește și: